Furnizori
Furnizorii KTS Rulouri
Produsele de calitate se realizează doar cu materie primă de calitate. Iar în domeniul rulourilor din aluminiu, materia primă o reprezintă, în primul rând, evident, aluminiul. Elementele de aluminiu, mai precis: lamelele (umplute cu spumă poliuretanică), ghidajele, casetele și capacele laterale. Cele care formează întreg sistemul.
KTS Rulouri se mândrește cu o colaborare extraordinară cu furnizorul Aluprof – Aluminium System, unul dintre cei mai mari producători de sisteme din aluminiu din Europa, cu peste 70 de ani de experiență și peste 1300 de clienți permanenți în Europa și Statele Unite, a căror calitate a produselor nu poate fi contestată. A fost criteriul principal pentru care am ales acest furnizor. Iar rezultatele colaborării noastre au fost pe măsura așteptărilor.
În ceea ce privește partea de automatizare și sisteme de acționare, partener și furnizor direct KTS Rulouri este compania franceză Somfy – unul dintre liderii de piață în domeniul automatizărilor și conectării smart, cu peste 50 de ani de experiență în invoare, proiectare și patentare de soluții în acest domeniu și cu o activitate în continuă expansiune, pe toate continentele.