Despre noi
Despre noi
Se spune că atunci când oportunitățile îți bat la ușă, trebuie să fii curajos și să le accepți. Să ai încredere că, oricât de greu ar părea și oricât de multe necunoscute îți stau în față, vei reuși să te ridici la înălțimea așteptărilor. Atât ale tale, ca antreprenor, cât mai ales ale celor pe care îi deservești – clienți, angajați și parteneri.
Cu mândrie putem spune că noi am făcut asta! Am avut curajul, în 2020, să acceptăm provocarea de a prelua și reloca o fabrica, să facem pașii necesari pentru ca ea să funcționeze în parametri optimi și să muncim pentru a o transforma într-o afacere de succes. Iar când definim succesul, ne raportăm la un singur reper esențial – satisfacția clienților noștri.
Am învățat, în tot acest timp, că putem construi, pas cu pas și etapă cu etapă, un spațiu de lucru, un brand și un sistem de funcțonare care să ne permită (și să ne ajute, implicit) să oferim calitate celor care apelează la noi – produse, servicii și acele mici detalii care fac diferența.
Cum vedem noi trecutul nostru? Ca experiență acumulată. Ca lecții învățate. Ca multă muncă și implicare. Ca reputație. Ca mulți clienți mulțumiți și proiecte încheiate cu succes – care au stat la baza unei evoluții frumoase, firești și cu perspectivă de viitor. Trecutul nostru este motivația noastră, pentru că tot ce am realizat ne-a confirmat că putem, că a meritat și că va fi din ce în ce mai bine.
Viziunea și misiunea noastră
Afacerea noastră este despre rulouri de aluminiu, într-adevăr. Dar în spatele acestor produse finite, fizice și palpabile, stau, de fapt, clienții și nevoile lor. Viziunea noastră se conturează în jurul acestora.
Rulourile sunt doar ”instrumentele” prin care noi ajungem să oferim soluții la o nevoie a pieței pe care am înteles-o. Clienții nu au nevoie de rulourile de aluminiu în sine, ci de ceea ce le oferă ele: intimitate, protecție, siguranță, aspect, confort, ușurință… Așa că noi ne-am personalizat oferta, produsele și serviciile în așa fel încât ei să simtă cu adevărat că primesc toate aceste lucruri. Sub forma unor rulouri de calitate, adaptate pentru ei, montate pe ferestre.
Nimic nu ne face mai fericiți decât acel ”Îmi place!” pe care un client îl rostește, privindu-le. Pentru că despre asta este vorba, în realitate. Și aceasta este viziunea pe care ne vom baza mereu. Și misiunea pe care o avem. Ca brand, ca fabrica și ca antreprenori.
Principiile noastre
Oricine își dorește să ofere calitate. Și noi, implicit. Este un principiu subînțeles al oricărei afaceri sănătoase și de succes. Și credem cu tărie că, pe lângă asta, trebuie să adăugăm consecvența. Calitate consecventă. Pentru că așa se clădește o reputație. Este un cerc închis, care definește orice antreprenor și orice business.
Ele depind una de alta. Iar aceste 3 principii: calitate, consecvență și reputație sunt cei 3 stâlpi pe care și noi, la KTS Rulouri, ne construim relațiile cu clienții. Ne construim afacerea și ne onorăm pe noi, ca oameni aflați în spatele acestei afaceri.
Și, mai presus de asta, ne folosim de ele ca repere pentru a lua cele mai bune decizii. Pentru a evolua. Pentru a obține acel ”Îmi place!” din partea clientului, care ne confirmă faptul că, da!, am oferit ceea ce ne doream. Iar dacă ceea ce am oferit a fost calitate, în mod consecvent, atunci clienții ne vor crea reputația. Și totul merge de la sine.
Avantajele noastre
- Produse personalizate, flexibile și adaptate oricărei situații, cerințe și nevoi ale clientului.
- Servicii complete, de la idee la punere în practică și garanție.
- Materie primă de la furnizori de calibru.